Regrete ? Mai bine nu


imagesPana acum cateva luni, o prezentam tuturor ca fiind cea mai buna prietena a mea. Asta simteam. De cand aveam amandoua 4 ani asa ne prezentam una pe cealalta. Ei chiar ii placea sa spuna ca sunt sora pe care nu a avut-o, amandoua avand cate un frate.
Toate acestea nu erau doar niste vorbe. Erau fapte care demonstrau prietenia noastra.
Am trecut prin multe una langa cealalta. Am crescut impreuna, am mancat impreuna, am dormit impreuna, am calatorit, ne-am distrat, am plans impreuna, ba chiar un timp am ajuns sa fim si colege de scoala. Ne-am fost alaturi atunci cand ne era mai greu si atunci cand ne era mai bine. Ne-am ajutat una pe cealalta cu ce am putut si cum am stiut mai bine.
In ultima vreme, a fost nevoie ca eu sa o ajut mai mult pe ea si ma bucuram ca pot sa o fac. Viata m-a purtat pe mine pe un drum mai bun, pe ea insa pe un drum mai anevoios. Asta nu a afectat insa prietenia noastra. Am tras-o dupa mine cat am putut si a reusit sa-si gaseasca si ea drumul dorit. Am reusit sa-i gasesc serviciul la care a sperat mereu, pentru care se pregatise in anii de studiu, in ciuda faptului ca ea se ambitiona sa creada ca nu se va intampla niciodata. Am integrat-o in cercul meu de amici si colegi, cu toate ca ea se izolase de cand trecuse prin anumite necazuri. Se simtea pe o treapta inferioara si nu mi-a fost usor sa o ridic acolo unde ii e locul.
Pe langa suportul emotional oferit, viata a mai facut ca eu sa o pot ajuta mai mult material, iar ea se compensa fiindu-mi alaturi cu sufletul. Conteaza ca, atunci cand iti merge bine, sa ai cu cine impartasi multumirea, sa vezi ca cineva se bucura sincer pentru reusitele tale. Iar eu ma bucuram ca puteam sa-i ofer ajutorul de fiecare cand ma suna pentru a-l cere.
Perioada mai grea din viata ei a trecut si a inceput sa-i mearga din ce in ce mai bine si din punct de vedere financiar.
Totul parea sa revina la normal si ma bucuram ca puteam sa profitam la maximum de prietenia noastra, fara sa ne mai incurcam de griji.
Vorbeam aproape zilnic la telefon si ne intalneam cat de des puteam. Pana cand telefoanele ei au inceput sa se rareasca si mi-am dat seama ca, de fapt, am ajuns sa o sun numai eu pe ea, cu exceptia zilelor de nastere si onomastice cand suna si ea. Am tot incercat sa aflu daca se intampla ceva cu ea si imi spunea ca nu are timp, ca e obosita. De fiecare data cand ii propuneam sa ne vedem ( pentru ca, da, ajunsesem sa-i propun doar eu ) gasea diverse motive pentru a amana intalnirea. Am continuat sa o sun doar eu. Am facut-o, insa, mai rar in speranta ca va sesiza lucrul acesta si ma va apela si ea. Am ajuns sa ii atrag atentia pe fata ca daca eu nu as suna-o , ea nu m-ar mai suna deloc. Nu i-am spus-o ca pe un repros, ci incercam sa-i expun cat mai clar ce se intampla cu noi. Ne permiteam asta. A continuat sa se scuze spunand ca e ocupata cu job-ul, ca e obosita, desi ea avea program de 6 ore pe zi, iar eu depaseam de multe ori 8 ore.
Intr-o zi, am simtit ca o deranjez cu telefoanele mele, chiar si asa rare cum devenisera. Am luat hotararea sa o sun si eu doar cu ocazia aniversarilor, asa cum facea si ea. Speram ca isi va da seama.
Si ce credeti ca s-a intamplat ? De ziua numelui meu, nu m-a mai sunat deloc. A fost momentul in care am realizat ca trebuie sa ma retrag din aceasta asa-zisa relatie de prietenie. Nu mai puteam sa o numesc prietenie in adevaratul sens al cuvantului.
Acum stiu cate ceva despre ea in functie de postarile pe care le are pe Facebook. Unde iese, cu cine iese; si-a facut un cerc de prieteni din randul colegilor de munca. Fara sa vreau, mi-am dat seama ca atunci cand iesea cu mine si cu amicii mei, nu posta niciodata.
Mi-am pus o mie si una de intrebari: daca am gresit cu ceva, daca am oferit mai putin decat am primit, daca puteam sa fac mai mult pentru ea si nu am facut, etc.
Apoi, au inceput sa apara regretele. Poate nu trebuia sa ma implic atat de mult, poate trebuia sa imi vad mai mult de mine, poate trebuia sa stiu unde sa ma opresc sau sa trasez o limita care sa ma protejeze, nu stiu, regretam multe.
Intr-o dimineata, insa, m-am trezit cu gandul acesta : Regrete? Mai bine nu. Daca m-am implicat prea mult a fost pentru ca asa am vrut eu si m-am simtit bine facand asta, daca nu mi-am vazut mai mult de mine a fost pentru ca am vrut eu si am fost multumita asa, daca nu am avut o limita in relatia asta de prietenie a fost pentru ca asa mi-am dorit eu si m-am simtit implinita.
Nu trebuie sa astept nimic inapoi; tot ce am facut am facut in primul rand pentru mine, pentru sufletul meu si apoi pentru cel de langa mine.
Nu trebuie sa cer nimanui mai mult decat poate oferi si nu trebuie sa ma invinovatesc eu pentru deciziile celorlalti. Consider, totusi, ca as fi meritat si eu o explicatie pentru tot ce se intampla, cat de mica.
Acum nu mai caut raspunsuri. Unii oameni nu au curajul sa le ofere, prefera sa fuga de ele.
Totul face parte din viata si trebuie luat ca atare.
Cineva mi-a spus o data : Sa nu ai asteptari prea mari de la ceva sau de la cineva. Cu cat asteptarile sunt mai mari, cu atat dezamagirile sunt mai mari. O avea dreptate ?!
Tot ce pot spune acum e ca nu am timp si loc pentru dezamagiri in viata mea.🙂

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Regrete ? Mai bine nu

  1. Întotdeauna dezamăgirile sunt pe măsura aşteptărilor…

  2. arakelian spune:

    Viata si drumurile vietii sunt intortocheate, uneori ne aduce impreuna, apoi ne despart. Tu daca ai facut ceva nu ai facut doar pt ea ci pt tine si constiinta si sufletul tau. Si ai facut bine. Da, sunt persoane mai ‘slabe’ sufleteste: nu esti tu aia!

  3. Trage draperia în fața trecutului și bucură-te de prezent fără teamă.E șansa ta!

  4. cosulcufragir spune:

    Dacă tu ştii că ai dat în această relaţie, trebuie să fii fericită pentru asta. Şi să priveşti în urmă fără regrete, doar la momentele frumoase. Dar ştiu că nu e aşa de uşor…

  5. fata veselă spune:

    Din păcate, tot or să mai fie. Din ce am văzut tu ai procedat corect, pierderea va fi a ei. Așa că nu te întrista, vor veni alte persoane minunate în viața ta!

  6. calinakimu spune:

    Spuneam undeva …că oamenii nutresc între ei sentimente de ură, ei împart aceleași dorințe, sunt competitori în lupta pentru prestigiu, putere și avere. Prietenia este o relatie în care ura este ascunsă, ea oricand poate răbufni…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s