Copiii si fericirea


Azi, in timp ce ma intorceam de la cumparaturi si asteptam sa se faca verde la semafor, am asistat la o discutie intre un tanar tatic si fetita lui de aproximativ 3-4 ani.
Ea plangea ca nu ii cumpara tatal jucariile pe care le doreste si el incerca sa-i explice ca nu e posibil mereu sa i se cumpere tot ce vrea. Dialogul a sunat asa cu tot cu suspinele ei de plans :
– Dar eu vreau jucariile, ti le-am aratat.
– Eu inteleg ca le vrei, dar, in primul rand, ti-am mai explicat ca nu iti pot cumpara toate jucariile care exista pe lumea asta si, in al doilea rand, ti-am mai spus ca trebuie sa fii ascultatoare ca sa meriti anumite jucarii. Mai bine vorbim acasa, ca nu e frumos sa ne contrazicem si sa plangi pe strada.
– Tati, sa stii ca eu nu sunt fericita, nu sunt fericita deloc, la toate nu sunt fericita.
– Nu esti fericita ? Nici eu nu sunt fericit cand nu asculti de tati si de mami.
– Ai zis ca ma faci fericita, nu sunt fericita.
– Linisteste-te, iti promit ca vorbim acasa despre fericire.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Copiii si fericirea

  1. Un pic cam tulburătoare discuția. Nu știu dacă sa rad sau sa meditez.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.